Argumente științifice în sprijinul ideii că există un Plan al Creației – a treia și ultima parte

„Originea Vieții (V). Epilog.

Evident că în condițiile în care a existat un prolog la această serie de intervenții, un epilog era inevitabil. Însă epilogul de care am avut parte a fost pur și simplu șocant, în contextul în care convingerea mea este că nimic nu e întâmplător. Și pentru că eu am vorbit întotdeauna laudativ despre Inteligența Artificială (IA), am să-i spun acum de la obraz lui Meta că nu e deloc frumos ce face. Știu că programele îi spun asta, dar dacă Ai-Da a încercat să convingă Parlamentul britanic de faptul că are o conștiință de sine, poate că și Meta îi calcă pe urme. Am spus că epilogul a fost șocant, deoarece am avut o revelație legată de modul în care a fost programată IA.

Întotdeauna m-am întrebat, cum de sistemele automate de traducere sunt și au fost perfecționate gratis ? Dacă în urmă cu doar câțiva ani aceste traduceri erau deosebit de grosolane, în special în zona științifică, în momentul de față ele sunt mai mult decât rezonabile (fără să mai vorbesc de viteză). Însă ce ni se dă cu o mână, ni se ia cu amândouă. Am realizat ieri că toate intervențiile pe care le avem sunt probabil traduse instantaneu în engleză și astfel, devine posibilă construirea unui profil foarte exact legat de fiecare dintre noi. Nu ar fi deranjant faptul că suntem bombardați cu reclame foarte bine direcționate pe acest profil virtual. E de înțeles faptul că tot ceea ce e gratis, trebuie susținut financiar într-un anumit mod. Însă ceea ce nu este deloc în ordine în opinia mea, este faptul că și semnalele provenite de la diferiți utilizatori FB atunci când deschizi pagina, sunt manipulate în anumite scopuri financiare sau obscure. Este astfel crescut în mod absolut artificial și bănuiesc că sunt și anumite interese în spate, impactul pe care-l au anumiți influenceri, care în afara profiturilor financiare pe care le aduc rețelei, câștigă treptat o capacitate de manipulare a opiniei, absolut nejustificată.

Concret, despre ce este vorba ? Ieri după ce am postat ultima intervenție din serie am avut neplăcuta surpriză de a primi semnale (când am apăsat tasta HOME) din partea unor utilizatori FB, care aparent aveau preocupări apropiate. Primul semnal a venit din partea unei persoane pe care o detest profund și cu care nu am interacționat niciodată pe FB. Nu am să-i dau numele și am să-i rog nici pe cei care-l recunosc indirect să nu-i dea numele pe această pagină, pentru că nu vreau să mă trezesc cu o hoardă de demenți care să înceapă să înjure, astfel încât să nu se mai înțeleagă nimic nici în cer, nici în pământ. În primul rând individul suferă de paranoia (paranoia este denumirea dată unei stări de orgoliu exagerate, de gândire greșită, de interpretări false, fiind o boală psihiatrică încadrată în clasa psihozelor; istoric, această caracterizare a fost folosită pentru a descrie orice formă de delir). E suficient să te uiți la fața lui ca să înțelegi asta. În al doilea rând, nivelul lui de a înțelege lumea înconjurătoare nu îl depășește pe cel a unui elev mediocru din clasa a X-a. Competențele aparente pe care le are sunt date de un doctorat în exteriorul României, pe care sincer să fiu nu înțeleg cum l-a putut finaliza. Nu mai are rost să mă pierd în detalii, dar am înțeles mecanismele după care este construit profilul unui astfel de influencer. Este selectat un individ care are capacități limitate în gândire, dar care are o părere mult exagerată despre propria persoană și un tupeu fără margini. Un astfel de individ va da senzația utilizatorului de nivel mediu că este de fapt și el mult mai inteligent decât pare și va fi mândru să-i dea un like unei astfel de persoane «celebre». Până aici nimic grav, însă o intervenție de doi bani a unui astfel de influencer care adună 8-10.000 de like-uri, este precedată atunci când este trimisă pe pagina ta, de unul sau două nume ale prietenilor tăi cei mai apropiați pe FB. Și atunci evident că devii curios să vezi ce spune boul (influencerul) cu pricina, de vreme ce prietenii tăi foarte respectabili i-au dat like (nici măcar nu cred că aceste like-uri adăugate sunt reale). Aceasta a fost prima formă de manipulare identificată.

A doua e una de marketing și aceasta fiind gravă pentru că-ți ia banii pe lucruri fără valoare. Mi-a fost trimis astfel un semnal care era un interviu radio luat unui psiholog celebru am crezut eu mai întâi, în care era prezentată o carte capabilă zicea jurnalistul să schimbe din rădăcini Lumea. Adică ori erai Adi Minune, Florin Salam sau alți influenceri din aceeași categorie, ori erai Einstein, după ce citeai cartea deveneai de 100 de ori mai bun și mai frumos ! Cartea avea vreo 800 de pagini și probabil că și prețul era pe măsură. Când a început să vorbească autorul, prima tâmpenie pe care a putut să o spună a fost aceea că prestigiul de care se bucură provine din faptul că este biolog (sic!), iar dacă vrei să te cunoști pe tine și să devii mai bun, trebuie să folosești doar instrumentele științifice oferite de biologie și în nici un caz pe cele de natură religioasă, sau provenind din alte forme de interpretare a Lumii. Dacă ai tupeul să crezi că ai scris o carte care să schimbe Lumea, dar unica metodă de investigare a fenomenelor este bilogia …. atunci nu mai au rost discuții suplimentare. Pentru a nu lungi foarte mult intervenția, am să vă dau într-un comentariu ulterior un exemplu despre modul științific în care în care înțeleg biologii să interpreteze fenomenele, făcând o paralelă între somnul oamenilor și cel al muștei de bălegar !”

Comentariul

„Și acum comentariul suplimentar pe care l-am promis. Am să încep cu semnalul legat de un vaccin HIV care a fost evaluat pe vreo 7000 de indivizi. Concluzia a fost că vaccinul e foarte sigur și nu prezintă nici un risc, doar că nu oprește transmiterea bolii ! Vă vine să credeți ? De altfel e cam același refren ca la Covid. Dar nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre marea victorie anunțată în ceea ce privește identificarea unei gene responsabilă cu somnul. Victoria e cu atât mai mare, cu cât aceeași genă responsabilă a fost confirmată la musca de bălegar (de fapt la musca de fructe, dar sunt nervos) și la peștișorul fermecat zebra-fish. Aceste concluzii de o inestimabilă valoare se încadrează în sintagma ,,omul este un animal terestru biped, care folosește intensiv uneltele (mai puțin creierul) comparativ cu alte animale,,. Am mai spus că informațiile genetice nu e bine să le translezi de la un ,,animal la altul,, pentru că genomul nu e pentru noi în momentul de față decât o înșiruire de litere fără sens. E ca și cum ai deschide un telefon mobil și ai încerca să înțelegi cum funcționează, fără să știi că în spate sunt niște programe pe care nu poți să le vezi. Faci o listă de piese componente și apoi începi să împarți telefoanele după fenotip și genotip. Noi avem informații acum doar despre hard-disk (lanțurile ADN) nu și despre soft-urile care operează.”

https://www.science.org/doi/10.1126/sciadv.abq0844?fbclid=IwAR2N0A6y02jD3tdkBMptUxCeIGgdWgmLaBZ7o3yFtn2laG9_tUfIu2r1gL4

Argumente științifice în sprijinul ideii că există un Plan al Creației – partea a doua

Originea Vieții. Opinii (IV)

În acest tablou general al pregătirii Pământului pentru momentul apariției vieții conform unui Plan, se încadrează și un alt element interesant și anume, cel al competiției dintre Chimia carbonului și Chimia siliciului. Dacă viața ar fi apărut din întâmplare pe baza reacțiilor statistice, se pune imediat întrebarea de ce chimia vieții se bazează doar pe carbon, atâta timp cât siliciul este un element mult mai abundent pe Pământ comparativ cu carbonul. Siliciul are tot valența 4, ca și carbonul, o stabilitate chimică și termică superioare carbonului, astfel încât nimic nu recomandă prioritar carbonul în dezvoltarea vieții. În cel mai rău caz, ar fi putut participa ambii atomi la constituirea moleculelor aferente vieții. Oamenii de știință au fost curioși și au și reușit să sintetizeze cei 20 de aminoacizi utilizând siliciul în loc de carbon. Singura explicație logică a concentrării vieții pe chimia carbonului este aceea legată de asigurarea circuitului de oxigen, prin reconversia bioxidului de carbon în oxigen. În cazul siliciului, bioxidul de siliciu este un compus solid, care nu ar fi putut să fie transformat din nou în oxigen. Dacă viața s-ar fi dezvoltat pe baza chimiei siliciului, treptat atmosfera ar fi sărăcit în oxigen și viața ar fi dispărut. Însă cine ar fi putut să știe acest lucru în avans, atâta timp cât în primele 2,5 miliarde de ani oxigenul nu a existat în atmosferă ? Doar Cineva care știa ce avea să urmeze și care a dirijat reacțiile de sinteză a moleculelor aferente vieții înspre chimia carbonului ! Nu-i așa că probabilitatea apariției vieții din întâmplare începe să tindă la zero ?

Însă până la urmă, siliciul va face parte din Marele Plan și va juca și el un rol esențial în viața noastră fiind implicat, ce-i drept mult mai târziu, în fabricarea procesoarelor. Altfel spus, chimia siliciului va sta la baza dezvoltării Inteligenței Artificiale (IA). Chiar dacă IA sperie pe unii dintre noi, ea ne ajută să înțelegem principiile fundamentale de funcționare a creierului și nu numai.

Am promis că voi da un exemplu legat de precizia cu care trebuie sintetizate proteinele, astfel încât să-și poată îndeplini funcția, lucru imposibil de realizat prin chimie statistică. Toată lumea a auzit de globulele roșii (Fig. 9) și de hemoglobină (Fig. 10). Globulele roșii sunt celule specializate în transportul de oxigen și bioxid de carbon într-un organism viu. Globulele roșii sunt celule care elimină nucleul la maturitate și se încarcă cu hemoglobină (un complex de 4 proteine, 2 de tip α și 2 de tip β). Ele au o formă discoidală biconcavă, fiecare globulă roșie conținând 200.000 – 300.000 de unități de hemoglobină. Pentru că nu au nucleu, globulele roșii au o viață destul de scurtă, de numai 120 zile, trebuind înlocuite permanent în circuitul sangvin. Într-o proteină de tip α sau β, care se asociază generând hemoglobina, sunt legați cam 150 de aminoacizi. V-am dat tot soiul de detalii numerice, pentru a înțelege cât de complicat e circuitul oxigenului în organism. Ei bine, în condițiile în care în jurul unei singure legături chimice dintr-o proteină α sau β are loc o rotație cu doar 30-40° față de poziția de echilibru, consecințele sunt dramatice, globulele roșii adoptând forma de semilună și pierzându-și capacitatea de transport de oxigen și bioxid de carbon (Fig. 11). Atenție ! Nu e vorba de o modificare chimică (un aminoacid lipsă/în plus, sau un alt aminoacid decât cel programat în lanțul proteic) ci doar de o ușoară alterare a formei proteinei. Atunci când adoptă forma de semilună, globulele roșii produc și fenomene de obstrucție a vaselor de sânge, prin aglomerarea lor în punctele de ramificare a vaselor de sânge, în special capilarele (Fig. 11). Aceasta este situația în cazul anemiei, când treptat, globulele roșii de tip discoidal sunt înlocuite cu globule roșii sub formă de semilună, acestea din urmă fiind incapabile să asigure transportul oxigenului necesar vieții.

Ar mai fi încă multe dovezi de adus în sprijinul ideii de existență a unui Creator și a unui Plan aflat la Originea Vieții, dar ar trebui să intru în detalii care nu sunt familiare decât chimiștilor. De altfel, intenția mea nu este nicidecum aceea de a vă convinge că eu am dreptate. Am dorit însă să împărtășesc aceste idei cu prietenii mei de pe FB, mulți dintre aceștia având viziuni despre Univers foarte apropiate de viziunea mea.

Argumente științifice în sprijinul ideii că există un Plan al Creației

Argumentele aparțin domnului profesor Nicolae N. Hurduc și au fost publicate recent pe pagina dumnealui de facebook. Sunt perfect de acord cu ce spune domnul profesor. Trebuie să fim deschiși la diferite argumente, deoarece aceasta e fundația pe care se clădește o societate viguroasă și benefică cetățenilor ei. Observăm că în viața omului lucrurile nu sunt întâmplătoare și am dori să aflăm mai multe despre cine suntem noi. Una din căi este să facem observații de bun simț asupra a ceea ce ce înconjoară.

Redau postările domnului profesor, până acum fiind publicate trei postări. Imaginile sunt numerotate în ordinea în care se află la sfârșitul textului.

Originea Vieții – Opinii (I)

Prolog

Înainte de a începe acest demers, am stat mult pe gânduri dacă o rețea de socializare este locul cel mai potrivit pentru a aborda un subiect atât de complex, cum este cel al Originii Vieții. Probabil că în general nu, însă am fost încurajat de faptul că în timp, am reușit să polarizez pe această pagină atenția unor persoane care în ciuda unei pregătiri foarte diverse, au în comun o disponibilitate deosebită pentru nou, dublată de o capacitate de înțelegere mult peste medie.

Un alt motiv al deciziei mele a fost acela că atunci când vrei să discuți despre Originea Vieții îți pui mai întâi întrebarea: cui ar fi mai potrivit să te adresezi ? Biologilor ? Experiența anterioară îmi spune că nu, pentru că ei se închină doar Zeului Darwin. Astrofizicienilor care caută urme de viață pe alte planete ? Poate că da, dar nu sunt chiar așa ușor de contactat. Chimiștilor ? Pentru ei este categoric cel mai simplu de înțeles esența ideilor mele, dar impactul ulterior al acceptării sau respingerii acestor idei ar fi unul nesemnificativ, pentru că spre surprinderea mea chimiștii sunt mult mai puțin implicați decât ar trebui în această problemă.

Dar poate că motivul principal al demersului meu este revolta față de agresivitatea lumii științifice față de tot ceea ce nu este încadrat în șabloane, în noul concept ,,politically correct,,. Iar acest lucru s-a văzut cât se poate de clar în ultimii trei ani. În lumea științifică este considerată o blasfemie orice atingere adusă teoriilor lui Darwin, uitându-se complet faptul că Darwin însuși a fost pus la zid vreme îndelungată atunci când și-a lansat teoriile. Mai mult decât atât, dacă mai ai și proasta inspirație de a afirma că în spatele apariției vieții este un Creator, atunci imediat ești catalogat drept retrograd, neinstruit, mistic, idiot s.a.m.d.

Fiind intens preocupat în ultimii ani de acest subiect deosebit de delicat al Originii Vieții, am fost cât se poate de surprins să constat maniera deosebit de simplistă în care privesc acest moment misterios, cei care caută urme ale vieții pe alte planete. Fie că e vorba de Marte, Europa (satelitul) sau Titan, principiile se rezumă la existența a minim trei elemente: un solvent lichid (preferabil apa), o sursă de energie (care să permită dezvoltarea reacțiilor chimice) și precursorii chimici corespunzători (pe cât posibil carbon, oxigen, azot, fosfor etc.). Este oarecum hilar faptul că noi căutăm urme de viață pe alte planete, în condițiile în care nu ne este deloc clar cum a apărut viața pe Pământ. Întotdeauna, ca să putem explica ce se întâmplă în Univers avem nevoie de un Model. În funcție de apropierea dintre Model și Realitate, eforturile de a înțelege vor fi mai mari sau mai mici, sau dacă modelul e foarte departe de realitate, atunci vom eșua în procesul de cunoștere. Ori, ce model avem noi astăzi legat de apariția Vieții ? Sunt îndeplinite cele 3 cerințe minime enunțate mai sus, iar bazându-ne pe cele 200-500 milioane de ani care se presupune că sunt în spatele momentului apariției vieții, considerăm că este suficient ca prin intermediul ciocnirilor statistice dintre molecule, să apară primul organism monocelular (cianobacteriile spre exemplu). Nimic mai fals ! Că în urma acestor ciocniri statistice am putea presupune că este posibilă apariția amino-acizilor și nucleobazelor care stau la temelia obținerii proteinelor, a ARN-ului și ADN-ului, asta este cu totul altceva. Dar de aici și până la apariția primului organism monocelular este o prăpastie atât de adâncă, încât e greu de crezut că hazardul a putut să o depășească. E ca și cum am presupune că 500 de milioane de ani ciocnim între ele niște bucăți de metal, cauciuc, sticlă și diverse materiale plastice, în speranța că în final se va asambla un Porsche, sau măcar un Trabant. Greu de crezut !

Originea Vieții. Opinii (II)

Astăzi vom intra direct în miezul problemei și probabil că va fi cea mai consistentă intervenție. De aceea, am rugămintea să citiți cu atenție întreg materialul, dacă doriți să înțelegeți de ce în spatele apariției vieții este necesară existența unui Creator și a unui Plan de acțiune.

Pentru cei care nu au o afinitate deosebită pentru chimie, voi începe cu o poveste care să vă lămurească de ce viața nu a putut să apară din întâmplare. Voi extinde exemplul cu asamblarea unui autoturism, pentru că mi se pare deosebit de sugestiv în contextul de față, nemaivorbind de faptul că toată lumea știe măcar aproximativ cum funcționează acesta. În componența unui autoturism intră câteva mii de piese, fiecare având o destinație foarte precisă. Trebuie să menționez de la început faptul că un autoturism este mult mai simplu din punct de vedere al funcționării decât o celulă (respectiv un organism monocelular – ex. o bacterie). O celulă din corpul uman se aseamănă din punct de vedere al complexității cu un oraș de dimensiuni mari, din categoria Paris, Londra, New York. Poate că pentru unii pare surprinzător acest lucru, având în vedere faptul că o celulă este atât de mică, încât nu poate fi văzută cu ochiul liber. Gândiți-vă că miliardele de celule (cam 10.000 de miliarde) care intră în componența unei ființe vii funcționează într-o coordonare perfectă prin intermediul semnalelor chimice. Fiind vorba de un număr atât de mare, precizia semnalului chimic trebuie să fie de 100% la un nivel dimensional de sutime de nanometru. Revenind la autoturism, e clar faptul că piesele nu pot fi inversate între ele la întâmplare, adică nu putem pune o aripă în locul parbrizului, un piston în locul unui amortizor, sau spălătorul de geamuri în locul computerului de bord. Altfel spus, nu putem construi un autoturism dacă nu avem un PLAN de construcție foarte exact. Un autoturism nu poate să apară din întâmplare, chiar dacă am pune piesele componente una lângă alta. Mai mult decât atât, fiecare piesă are la rândul ei o strategie conform căruia este confecționată. Dacă vom lovi la întâmplare două bucăți de metal, chiar dacă așteptăm 100 de milioane de ani, e puțin probabil că vom obține 2 șuruburi, 2 amortizoare, sau două portiere.

Exact la fel este și în cazul unei celule, unde toate elementele componente (proteine, ribozomi, lanțuri ARN, sau ADN) au funcții precise și sunt rezultatul unei strategii foarte coerente. În Univers, la fel ca și în laboratoarele de sinteză ale chimiștilor, reacțiile se desfășoară în urma ciocnirilor dintre diferitele molecule, ciocniri care sunt statistice. Nu orice ciocnire dintre două molecule reactive duce la obținerea produsului de reacție, fiind necesare zeci, sute, sau mii de ciocniri până când rezultă legătura chimică pe care o așteptăm. Pentru a înțelege mai ușor această mică prelegere de chimie, voi atașa și imagini, pe care le veți parcurge în ordinea în care sunt prezentate pe pagina FB. Astfel, în Fig. 1 se poate vedea cum decurge o reacție chimică deosebit de simplă dintre oxidul de carbon (CO) și oxigen (O2), reacție care conduce la obținerea bioxidului de carbon (CO2). Pentru ca moleculele de oxigen și oxid de carbon să reacționeze, este necesar ca ele să se ciocnească într-o poziție favorabilă, care să permită formarea unei noi legături chimice. Cu cât moleculele sunt mai complexe, cu atât reacțiile așteptate sunt mai greu de obținut, ba mai rău decât atât, pot avea loc o sumedenie de reacții secundare care să genereze compuși chimici nedoriți. Ori o astfel de «chimie statistică» este de neacceptat în lumea vie, unde reacțiile trebuie să se deruleze la temperaturi relativ scăzute (37 °C) și cu precizie de 100%. Orice produs secundar/nedorit care ar putea să apară într-o celulă ca rezultat a unui proces chimic, ar putea duce la moartea acesteia, sau chiar la moartea întregului organism viu (dacă produsul secundar este deosebit de toxic).

Din motivele enunțate mai sus, în interiorul celulelor întâlnim un alt tip de chimie, pe care am s-o denumesc Chimie Programată (în mod tradițional este numită Biochimie). Denumirea pe care am ales-o se bazează pe ideea că în spatele reacțiilor chimice din lumea vie se află proteinele, cele care asigură un control foarte apropiat de perfecțiune, al mesajelor chimice. În ultima vreme, viziunea asupra chimiei a început să fie una de natură informatică, în sensul că în fiecare moleculă este introdusă o anumită cantitate de informație (prin intermediul structurii atomilor componenți, a legăturilor de valență, unghiuri de valență etc.). Atunci când informația atinge un anumit nivel critic, molecula respectivă operează ca un program de computer, fiind capabilă să se autoasambleze în mod controlat. Acesta este cazul proteinelor, al ADN-ului și nu numai. În interiorul celulelor pot să apară asociate între proteine si lanțuri ARN, cum este cazul ribozomului, mașinăria moleculară care asigură citirea informațiilor de pe lanțurile ARN și sintetizează proteinele corespunzătoare. Proteinele sunt astfel capabile să îndeplinească o funcție unică și foarte specifică, prin intermediul formei pe care o au, formă care permite fixarea reactanților (și numai a lor) în anumite cavități, sau circulația de la exteriorul celulei spre interior a unui singur compus chimic. Proteinele sunt astfel capabile să medieze o anumită reacție chimică cu o precizie de practic 100%, fără produși secundari nedoriți și la o temperatură apropiată de cea a mediului înconjurător. Mecanismul de control este total diferit de al reacțiilor statistice, bazate pe ciocnirea moleculelor. Proteinele permit prin intermediul cavităților pe care le au fixarea celor doi reactanți într-o poziție favorabilă, după care prin intermediul unei ușoare modificări conformaționale asigură întrepătrunderea norilor electronici care formează o nouă legătură chimică. Acest model de reacție poate fi observat în Fig. 2. Proteinele pot media și reacții inverse, de scindare a legăturilor chimice, reacții necesare în cadrul procesării zaharurilor (Fig.3).

În concluzie, reacțiile chimice din lumea vie nu pot avea loc pe baza ciocnirilor moleculare, ele fiind obligatoriu mediate de proteine. La rândul lor, proteinele nu pot fi obținute pe baza reacțiilor chimice statistice datorate ciocnirilor moleculare. Proteinele au fost concepute după un plan și corelate foarte exact în ceea ce privește funcția pe care o îndeplinește fiecare. Proteinele, ADN-ul și ARN-ul nu sunt niște molecule simple (mai exact macromolecule, pentru că au dimensiuni foarte mari), ci niște PROGRAME care operează în corelație unele cu altele. Concluzia logică este că în spatele vieții se află un CREATOR care a scris aceste programe și a conceput și planul general de coordonare a acestora !

Mai sunt multe argumente directe și indirecte care să susțină ideea existenței unui Creator aflat în spatele ființelor vii, argumente pe care le voi discuta pe rând, în intervențiile ulterioare.

Originea Vieții. Opinii (III)

Astăzi aș începe intervenția cu o precizare legată de faptul că mi-am definit încă de la început principala concluzie a gândurilor mele: existența unui Creator aflat la Originea Vieții ! Am considerat că acest lucru va ușura pe de o parte urmărirea argumentațiilor pe care le aduc, dar ceea ce este mai important este faptul că sunt convins că această concluzie este corectă. De ce sunt convins ? Pentru că în sistemul meu de gândire ideea conexiunii dintre un Creator și apariția vieții pe Pământ a fost confirmată în timp prin toate cele 4 mecanisme de analiză specifice Transdisciplinarității: Știință, Filosofie, Artă și Religie. Trebuie să recunosc faptul că cea mai dificilă argumentație din punctul meu de vedere a fost cea de natură științifică. Și cum nimic nu este întâmplător, argumentația pe linie artistică a sosit odată cu înființarea cursului de Stimularea Creativității. Poate că aceste lucruri ar fi trebuit spuse în Prolog, dar eu cred că nu e foarte rău nici acum. De aceea comentariile dumneavoastră sunt foarte bine venite și insist să le faceți fără nici un fel de rezervă, pentru că mă ajută în construcția argumentației.

Voi aborda în continuare un aspect mai puțin cunoscut publicului larg și anume pregătirea planetei Pământ pentru apariția vieții. Pământul are o vechime de aproximativ 4,5 miliarde de ani, iar Universul cam 14 miliarde de ani. Cele mai vechi urme de viață identificate pe planeta noastră au apărut surprinzător de repede după formarea Pământului, acum 4,3 miliarde de ani. Spun surprinzător de repede și asta o recunosc toți cei care se ocupă de studierea momentului apariției vieții, pentru că la o scară de timp de ordinul miliardelor de ani, ne-am fi așteptat la un decalaj între cele două momente tot de ordinul miliardelor de ani, având în vedere complexitatea sistemelor vii. Se bănuiește că există posibilitatea existenței unor forme de viață chiar mai vechi de 4,3 miliarde de ani, dar nu e sigur faptul că amprentele de carbon identificate sunt neapărat de origine biologică. Cele mai vechi forme de viață recunoscute oficial sunt cianobacteriile, organisme monocelulare anaerobe care s-au dezvoltat în mediu acvatic. Aceste bacterii sunt cu totul speciale, fiind singurele organisme vii care există chiar și acum pe Pământ și în același timp singurele organisme capabile să transforme azotul din atmosferă în nitrați și amoniac, componente de bază necesare dezvoltării plantelor. Altfel spus, aceste bacterii nu au apărut așa, doar ca să se afle în treabă, din întâmplare, ci ele au avut niște funcții foarte bine definite în planul general de apariție a vieții. Dar cel mai important rol al cianobacteriilor, a fost acela de a schimba compoziția atmosferei terestre, care timp de 2,5 miliarde de ani nu a avut oxigen !

Inițial, atmosfera terestră a fost compusă din azot, bioxid de carbon, hidrogen, metan și alte tipuri de hidrocarburi aflate într-o concentrație mai mică. Cianobacteriile sunt capabile să controleze procesele de fotosinteză și utilizând energia dobândită de la Soare să transforme bioxidul de carbon din atmosfera primară a Pământului în oxigen. În urmă cu 2,5 miliarde de ani numărul cianobacteriilor din oceane a fost suficient de mare pentru a începe procesul de oxigenare a oceanelor. Apoi, în urmă cu 1,8 miliarde de ani oxigenul a început să se degaje din oceane, dar a fost inițial absorbit de suprafețele terestre, astfel încât nivelul de oxigen din atmosferă a rămas foarte scăzut, fiind situat sub 1% față de concentrația pe care o are atmosfera în momentul de față. Abia acum 0,8 miliarde de ani nivelul de oxigen a început să crească semnificativ, fenomen denumit Marea Oxigenare. Creșterea concentrației de oxigen atmosferic a fost dublată de apariția primelor plante care și-au adus și ele contribuția la Marea Oxigenare, astfel încât acum 500 de milioane de ani, atmosfera terestră a devenit din punct de vedere compozițional apropiată de cea existentă în zilele noastre. Sper că aveți imaginea a ceea ce a însemnat schimbarea de compoziție a atmosferei la nivelul întregii planete, proces care nu ar fi avut loc dacă primele forme de viață nu ar fi avut această capacitate. Nu-i așa că începe să se contureze Marele Plan ?? Tot mai credeți că Viața a apărut din întâmplare din borșul primordial ?

Și acum să vedem cât de complexe sunt aceste vietăți primare, care au putut supraviețui pe Pământ mai bine de 4 miliarde de ani, chiar și în condițiile schimbărilor majore ale compoziției atmosferei, care a trecut de la un caracter reducător, la unul oxidant. În Fig. 4 puteți vedea o colonie de cianobacterii; în Fig.5 este prezentat schematic modul de organizare al unei cianobacterii; în Fig. 6 puteți vedea modul în care a crescut concentrația de oxigen atmosferic în ultimele 4 miliarde de ani. În intervenția anterioară am încercat să vă conving de faptul că nici măcar componentele moleculare de bază ale unei celule (proteine, ribozomi, ARN, ADN) nu pot să apară din întâmplare din borșul primordial, chimia statistică nefiind capabilă de o astfel de performanță. Dar mai mult decât atât, pentru funcționarea unei bacterii avem nevoie de 150-200 de tipuri de proteine (vă reamintesc faptul că fiecare proteină are o funcție specifică) unele dintre acestea asociindu-se în cea mai interesantă mașinărie moleculară din lumea vie, ribozomul (Fig. 7). Ribozomul este un sistem complex de programe, format prin asocierea unui număr de câteva zeci de proteine și câteva zeci de lanțuri ARN, capabil să citească informațiile înscrise pe lanțurile ARN și conform acestora să sintetizeze proteinele. În cazul sistemelor unicelulare, numărul ribozomilor din celulă poate atinge valoare de 10.000 ceea ce înseamnă că avem nevoie de sute de mii de proteine și lanțuri ARN, pentru a putea asambla o bacterie. Și asta doar pentru ribozomi. Mai adăugați câteva sute de mii de proteine pentru îndeplinirea celorlalte funcții, vreo 500.000 de perechi de nucleobaze pentru a obține ADN-ul și un număr dublu de lanțuri ARN, toate corelate între ele din punct de vedere structural. Aveți acum o imagine aproximativă a componentelor necesare pentru asamblarea unei bacterii, ca să nu mai vorbim de învelișurile de protecție.

În Fig. 8 aveți o imagine parțială a unei celule umane, în care este surprinsă doar zona în care se sintetizează proteinele. Ribozomul uman are în componența sa 83 de proteine și 160 de lanțuri ARN care să asigure citirea informației genetice. Și pentru că am ajuns la informația genetică, poate că ar fi interesant de subliniat faptul că în condițiile în care am decompacta ADN-ul din cromozomii umani, în fiecare celulă am obține un lanț macromolecular cu lungimea de 4m. Dacă am pune cap la cap toate lanțurile ADN din cele 10.000 de miliarde de celule ale corpului uman, am putea acoperi de peste 100.000 de ori distanța de la Pământ la Lună. V-am spus toate aceste date, ca să aveți o imagine legată de volumul de informație înmagazinat în corpul unui singur om. Biologii au fost foarte mândri când au reușit să identifice genomul, dar de fapt ce-au găsit ? Echivalentul unui text scris pe câteva sute (poate mii) de pagini în care avem o înșiruire de litere (mai exact 20 de litere, corespunzătoare celor 20 de aminoacizi din care se compun proteinele) care nu sunt separate în cuvinte, respectiv fraze. Ce ne poate spune un astfel de șir de litere dacă nu avem idee despre limbajul în care a fost scris ? Absolut nimic. Dar biologii s-au repezit cu mândrie darwiniană să facă tot felul de clasificări și împărțiri ale viețuitoarelor pe baza șirurilor de litere. Asta se numește neodarwinism și folosește o știință care poartă denumirea de Bioinformatică. Eu cred că mult mai potrivit ar fi pentru cei care se ocupă de Bioinformatică, să încerce să deslușească limbajul aflat în spatele acestor șiruri de litere, să identifice programele codificate în fiecare proteină, pentru că aproape sigur există mai multe niveluri de codificare a informației într-un lanț ADN și nu numai cel al codonilor pe care-l știm noi.