Archive for August, 2016

Reblogged

https://racoltapetru6.wordpress.com/2016/08/25/cele-mai-importante-categorii-ale-gandirii-umane/

26 August 2016 at 10:53 am Lasă un comentariu

Donatie „Cumintenia pamantului”

donatie brancusi

19 August 2016 at 2:21 pm Lasă un comentariu

Un joc cat o viata

Ne-a prins jocul… Dar ne-a spus cineva că suntem într-un joc? Greu să conştientizezi că ceea ce ai făcut de mic până la o vârstă adultă a fost doar rodul unui joc. Cu reguli ce le jucăm de mii de ani, schimbându-le pe ici, pe colo, în ceea ce se cheamă evoluţie, dar numai evoluţie nu e!
Nu ne-a spus nimeni, de ce să ne spună? E şi asta o regulă a jocului, să descoperi singur în ce te-ai băgat. În ce ne-am născut…
Şi acum cum să ies? Ce, e aşa uşor? Nu pot să fug acasă şi să le las baltă. Acasă e aici cu mine. Tot în mine trebuie să ies din joc, dar mai bine fără trebuie. Că viaţa îşi consumă secundele făcând mereu ce trebuie… aşa cum am învăţat. Nu trebuie nimic. Rămân aici unde sunt, cum sunt, privind alunul ăsta plin de frunze. În jurul meu toate se învârt, se perindă cronologic anotimpurile şi lumina soarelui. Dar… trebuie să mă dezbrac de haina asta incomodă pe care am îmbrăcat-o, crezând că mă ajută. Orice haină devine incomodă. În această lume nouă în care ne-am născut, nu haină trebuie să căutăm. Trebuia să ne căutăm pe noi, dincolo de toate normele lumii. Aşa nu mai aveam nevoie de cineva să ne spună ce e legal, ce e moral, ce e bine şi ce e rău. În fond nu avem nevoie de asta. Fiecare are o conştiinţă. Ce va fi mai departe? Păi asta e ideea, că vom continua zidind cărămidă după cărămidă, apoi ne vom retrage să vedem ce a ieşit. Şi tot aşa. Doar ne jucăm. Uneori putem scoate cărămizile prost aşezate, dar alteori sunt prea jos să le mai scoatem. Dar continuăm. Jocul poate continua cu cărămizile strâmbe. Poate e mai frumos aşa. Altfel ştiam de la început cum va arăta.
– notă publicată pe facebook, la data de 26 iulie anul curent, 2016

12 August 2016 at 10:22 pm Lasă un comentariu

Imaginati-va…

Imaginati-va ca oamenii sunt niste puncte dotate cu sageti, asa cum poate va aduceti aminte ca ne desenau profesorii la fizica: vectori. Daca stam sa analizam in profunzime, avem o multime de sagetute, o droaie!! Vrem aia, nu vrem ailalta! Avem planuri, avem atatea de facut, avem de dus ceva, avem de adus ceva! Trebuie sa mergem la dentist, la cumparaturi, trebuie sa pregatim ceva sau altceva… Avem sageti negre si sageti albe. Sagetile negre inseamna respingere. NU VREAU AIA!!! Universul raspunde: de ce sa nu vrei aia? E creat ca si tine, are ratiunile ei pentru care exista. Ia si convinge-te. Nu ma refuza. Ai nevoie de tot ce am creat, fiecare particica din universul tau cunoscut e aici pentru ca are rolul lui, ca sa ai tu tot ce e nevoie. Sagetile albe sunt ceea ce dorim. Dorim bani. Poftim bani! Dar alta sageata dinspre tine zice sus si tare ca nu e bine sa ai bani. Alta sageata striga ca nu esti in stare sa fii intr-o pozitie de unde poti castiga mai multi bani. Si banii nu ajung la tine… Fac cativa pasi si apoi se departeaza de tine…

Dar daca am inceta asta? Sa fim doar puncte… Intr-un spatiu gol… In fizica cuantica se spune ca spatiul asta gol ascunde multe mistere. Are masa, care numai asa explica expansiunea Universului cunoscut. Eu zic ca in spatiul asta se „ascund” legitatile care ne fac pe noi sa primim conform cu sagetile/vectorii trimisi in jur. Din toti acesti vectori/sageti unul este mai puternic. El „impresioneaza” mai mult spatiul si spatiul raspunde (asa cum pe o hartie fotografica impresionata de lumina apare imaginea, dupa ce este expusa la substantele corespunzatoare). Raspunde cu aceeasi moneda.

Oare cand primim ce dorim si cum sa facem sa acceleram procesul? Nu se poate accelera! Dar putem sa nu-i punem frana. In acest univers plin de atatea puncte cu atatia vectori, universul ne sustine! Dar in primul rand universul raspunde vectorului cel mai puternic. Si in loc ca noi sa ne simtim bine in acest univers care ne sustine, vectorii-dorinta/respingere ne poarta de colo-colo in univers, alergand dupa bani, pozitii in societate, recunoastere. Ocolim si mai mult, ne pierdem pe drum, iar timpul aici in viata noastra terestra este limitat.

Ma simt ca intrata intr-un program de calculator. Poate punctele astea ce au capacitatea sa aiba vectori-dorinta/respingere respecta un fel de program pe calculator. Legitatile mai sus-numite si altele sunt softul. Spatiul gol e spatiul unde se desfasoara tot acest spectacol. Softul e destul de complicat. Nu are rost sa ne ocupam prea mult de el si sa aflam ce-i cu el. Treaba noastra e sa jucam jocul, sa ne folosim de proprietatile si legitatile ce reies din program si sa vedem unde ne duc. Caci universul ne sustine si jocul poate fi foarte frumos, daca il acceptam ca atare.

  • nota publicata pe faceboook, la data de 11 septembrie 2015

12 August 2016 at 10:19 pm 2 comentarii

Fusta buclucasa

Aseara purtam o fusta comoda prin casa. Dar nu deajuns de comoda… fermoarul ei ma zgaria putin, asa ca am hotarat sa o port… pe dos. Zis si facut, deschid fermoarul, si pentru ca nu aveam timp nici 5 secunde, trag poalele in sus prin fusta, aranjez fusta si… situatia era aceeasi! Crezand ca am gresit ceva, repet operatia. Acelasi rezultat! (nu va mirati, nu? 😀 ) Scot fusta de pe mine, o aranjez dupa dorinta, o imbrac si rezultatul e cel dorit. Abia azi dimineata, refacand operatiile cu niste obiecte, mi-am dat seama ca pentru a aduce fusta in pozitia dorita, trebuia sa ii fac o rasturnare in spatiu, in 3D, si nu doar o miscare sus-jos, fara sa o scot de pe mine. Ca o manusa pe care nu poti sa o suprapui peste alta manusa-pereche decat scotand-o din planul 2D in care se afla manusa imobila. E o chestie matematica, spatiala, dar pe care nu cred ca am mai intalnit-o. Probabil se studiaza la matematici superioare. Imi aminteste de banda Moebius, pe care poti sa te plimbi pe ambele parti cu un singur drum, desi ai pornit de la o simpla panglica de hartie cu doua suprafete distincte.

  • publicata pe facebook ca nota, la data de 10 iulie 2015

12 August 2016 at 10:13 pm Lasă un comentariu

Scrisoare… mie

Pe caldura asta nu prea am chef de ceva si de fapt nici n-am ceva de facut. M-am uitat la un film de o ora si vreo 20 de minute. Phone booth.

Si de dimineata, ba chiar de ieri probabil, caut sa inteleg mai bine lumea in care traim. Nu regulile ei, ci universul. N-are niciun rost lumea terestra in sine, dar e un loc cu posibilitati infinite. O gama infinita de culori cu nuantele lor, o lume zgomotoasa si melodioasa, in acelasi timp, cu infinite sunete. Si in domeniul tau, roci cu aspecte foarte variate, un univers si acolo! Oriunde iti indrepti atentia, descoperi infinitul. E un loc de joaca, pentru orice gusturi. Si daca ti se pare ca nu te „multumeste”, e doar pentru ca trebuie sa iti aduci contributia. Si eu, si tu, trebuie sa defrisam drumul nostru. Nici eu n-am fost multumita de copilaria mea, am vrut mereu mai mult. Nu stiam ce voiam, acum stiu. Am fost intr-o stare de letargie si nu stiam de ce. Trebuia sa ajung sa pot privi lumea de la alt nivel, de la nivelul constientei. Pentru mine nu e important sa fac ceva, ci sa inteleg ce se intampla. Sa ma joc mental, sa ating lumea si, ca un alchimist mental, sa aduc in ea bucuria de a trai. Uneori n-am nici pentru mine aceasta bucurie, dar ea apare cand vreau sa o daruiesc. Sunt reguli in lumea asta, care o data intelese, permit fiintei care suntem sa guste aceste daruri si sa creeze realitatea pe placul ei. Dar trebuie sa descoperim ce si cum. Sa aflam ce isi doreste sufletul nostru.

  • publicata ca nota pe facebook, in ziua de 7 iulie 2015

12 August 2016 at 10:10 pm Lasă un comentariu

Cum stii care ce culoare e…

  • In perioada 25 noiembrie 2014 – 4 decembrie 2014 am publicat un curs de Inteligenta naturala pe care il aveam de la cursul de Ayurveda, pe care l-am facut in 1996. E vorba doar de un an de curs, din cei trei ani de baza. Dupa astia urma un curs pentru avansati.

Rosu e atunci cand simti ca ti-e inima inflacarata

Verde atunci cand iarba e umeda si frageda

Albastru cand soarele straluceste, usor deasupra rasaritului si apusului, in partea opusa e albastru…

Galben e soarele cand arde…

Violet e atunci cand stai pe ganduri si sufletul e undeva in inalturi, zburdand fericit

Maro e atunci cand verdele frunzelor coboara spre pamant sa intalneasca seva care le face fericite. Portocaliu e miezul florilor cand soarele le trimite mai putina lumina si mai multa iubire. Indigo e din povestea ciudata, citita de bunici copiilor cand totul pare miraculos, gata insa sa se intample oricand in viata micului pui de om.

Negru e atunci cand culorile fug toate intr-un colt… si tu cu ele, ca sa nu te pierzi in intuneric.

Albul e lumina dincolo de lumina si de tot ce stim.

A mai ramas ceva?

Scrieti o poveste despre tot ce a ramas…

  • publicat ca nota pe facebook, in data de 8 decembrie 2014

12 August 2016 at 7:13 pm Lasă un comentariu

Articole mai vechi


Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 40 de urmăritori

Primele viorele din gradina mea! Vi le ofer!

Risipirea norilor…

Panseluta-minune

Rasarit

Carciumarese din gradina mea

Mar imbujorat in Moldova

Clăi de fân în Ardeal

Ianuarie 2012

Ghioceii lui 10 martie 2012

Pisica mea africana

Alo, am ajuns cu bine, dar ma simt cam straina!…

Crizantema

Invitatie de nerefuzat la o plimbare

Apus de soare la Tasnad

Prima mea floare de ceara

Buburuza

Orice drum duce undeva!