Archive for Februarie, 2012

Scrisoare către profesori…

Scrisoare catre profesori….

29 Februarie 2012 at 2:54 pm 1 comentariu

Lacri, fosta mea colega de facultate, are probleme

Text scris de alta colega de facultate

„Dragilor,
 
Una dintre prietenele mele de suflet (am fost colege in facultate la Iasi) trece printr-o perioada de cosmar. Fiul ei Andrei a fost diagnosticat in dec. 2011 cu aplazie medulară autoimună, formă severă. Această boală e caracterizată printr-o rarefiere a măduvei osoase, manifestată prin diminuarea numărului de globule roşii, de globule albe şi de plachete. Are 19 ani si a fost admis la Facultatea de Informatică din cadrul UAIC Iaşi. Practic, într-o clipă viaţa i s-a schimbat definitiv şi cu mult prea devreme.
 
Cu siguranta, a sperat ca viaţa să îi ofere bucuriile specifice vîrstei, ca oricare dintre noi!
De atunci a fost spitalizat la Institutul Clinic Fundeni si a avut mai multe tratamente medicale, dar corpul său nu a reacţionat bine. Medicii au decis că soluţia finală este de a avea un transplant medular (celule stem). Din decembrie 2011 el este în întregime dependent de transfuzii de sânge regulate. Acest transplant i-ar putea reda viata normala!
Ambii parinti sunt profesori in Iasi: mama preda chimia la Grupul Scolar “Radu Cernatescu” si tatal preda la Politehnica Iasi, Facultatea de electrotehnica fiind implicat de asemenea in munca de cercetare. Din pacate, fara un ajutor nu vor putea spera la salvarea vietii fiului lor.

Familia face eforturi pentru a strange banii necesari transplantului. 
 Dar efortul financiar necesar este urias – aprox. 150.000 Euro.

Fac un apel umanitar din suflet, daca puteti, sa faceti o donatie, avand convingerea ca orice ajutor, oricat de mic, poate aduce familiei o speranta in plus ca vor fi in stare sa salveze viata copilului lor sau poate zile din viata acestuia. De asemenea, daca stiti firme care pot face un astfel de gest, va rog sa le transmiteti mesajul pt. a avea posibilitatea de a participa cu o donatie.
 
Puteti dona:
–     in contul RO91BRDE240SV35564162400 – cont curent în lei, deschis la BRD pe numele BURLICA ELICA LACRAMIOARA (mama)
–     in contul RO53BRDE426SV49652184260 – cont curent în EURO, deschis la BRD pe numele BURLICA RADU (tata)
 
Familia va fi bucuroasa daca va primi o mana de ajutor privind orice informatie ce vizeaza diagnosticul mentionat sau despre spitale.”
p.s. Se pare ca familia a strans 50.000 de euro.
Anexez buletinul medical cu istoricul bolii 

Va multumesc din suflet! 

Dear all,

 

One friend of my heart (we have been colleagues in University) passes through a nightmare period. Her son Andrei was diagnosed with severe medullary aplasia in December 2011. He is 19 years old and is matriculate on Faculty of Computer Science from Iasi. For certain, he hoped that life will offer him the joys of the age!

In one moment, his life has been definitively changed, much too soon!

He has been hospitalized since then and had multiple medical treatments but his body did not react well. The doctors have decided that the final solution is to have a medullary transplant (stem cells). As of December 2012 he is entirely dependent on regular blood transfusion. This transplant could give back the normal life.

The parents are both teachers in Iasi: the mother professes chemistry in “Radu Cernatescu” high school and the father actives in Technical University of Iasi, Faculty of Electrical Engineering being involved in Environmental Science Research, as well. Unfortunately, without a help they have no hope to save the life of their son.

The family is uniting to raise money to help with him have a medulary transplant, but the financial effort is huge – they need about 150.000 Euro.

Please be so kind, if you may help him, to make a donation, being confident that any cent could give the family an additional trust that they will be able to save the life of their child or even days of his life. In case you know some companies that might help him, please send them this message in order for them to participate with a donation.

Accounts data are the following:

– for RON: RO91BRDE240SV35564162400 – name account BURLICA ELICA LACRAMIOARA (the mother)

– for EUR: RO53BRDE426SV49652184260 – name account BURLICA RADU (the father)

The family will be also willing to receive a helping hand in respect with any hospitals information/connections which are relating with this diagnostic.

 

Please find the e-mail contact data, as well:

lburlica88@yahoo.com

mobile phone: +40 735179181

 

Please help them!

23 Februarie 2012 at 12:18 pm 1 comentariu

Cate din convingerile noastre devin reale

Am luat ca exemplu convingerea ca avem calitati. Orice om are niste calitati, problema e ca suntem dati la o parte de cei cu tupeu. Care nu-s asa buni ca noi, dar ne iau locul. Dar au curaj.

De-atatea ori spun ca ale noastre convingeri ne creeaza realitatea. Dar e foarte greu sa iti dai seama care convingeri sunt mai puternice in subconstientul nostru, in inconstientul nostru. Astfel, in loc sa devina reala convingerea ca avem calitati, convingerea ca altii au tupeu si ne iau farfuria din fatza, e mult mai puternica si devine reala.

19 Februarie 2012 at 9:46 pm 3 comentarii

Scoala fara diplome, dar cu cele mai bune rezultate

2 Februarie 2012 at 7:02 pm Lasă un comentariu

Sănătate spirituală

(idee notata in ciorna pe 25 ianuarie)

Majoritatea bolilor provin din suferinte psihice si acestea sunt cel mai greu de evitat si de vindecat, deocamdata. Ar trebui sa urmarim sa fim armonie si sa cream armonie. Asta se poate invata usor de la varste fragede, mai greu sau foarte greu mai tarziu. Societatea umana astazi e in situatia cand in covarsitoarea ei majoritate nu stie ce inseamna sa traiesti in armonie, multi isi imagineaza o viata plictisitoare astfel, ei vad numai in lupta placerea vietii, dar lupta creeaza conflicte care genereaza la randul lor alte si alte conflicte, ca un ecou care reverbeaza aproape la infinit. Dumnezeu poate stinge acest ecou, deoarece el nu va mai suporta multa vreme dizarmonia din vietile noastre, modul nostru de viata. Si e atat de simplu! In loc sa ne luptam sa castigam ceea ce avem nevoie, e suficient sa traim in armonie si ceea ce avem nevoie vom primi de la sine, impreuna cu lectiile ce le avem de invatat ca sa cunoastem bogatia de simtiri, frumusetea acestei lumi atat de complexe, care poate oferi atat de multa satisfactie oricui!

1 Februarie 2012 at 11:14 am 1 comentariu

Un alt mod de a percepe Acum-ul

Poveste veche… termometrele arata temperaturi diferite. Avem acasa mai multe, suntem impatimiti dupa ceasuri si termometre. Daca am putea configura camerele ca si paginile de blog, cred ca am incerca si varianta sa punem in fiecare camera un panou de comanda, cu tot felul de cadrane ale unor aparate care masoara, indica… tot ce se poate masura. Am urmarit cum variaza mai ales temperatura de exterior. Avem un termometru de exterior obisnuit cu alcool, destul de ieftin, si unul in camera, cu senzorul pozitionat foarte aproape de termometrul clasic. Cam in jurul temperaturei de +5 grade Celsius, ele arata valori foarte apropiate, cu diferente de cel mult un grad. Cum se departeaza de aceasta temperatura, in sus sau in jos, diferentele dintre ele cresc tot mai mult. Trebuie sa stiti ca de cateva luni am un sef nou (pentru mine, ca el de fapt a revenit pe acest post), care ia de bun tot ce ii apartine. Adica daca el urmareste termometrul de la masina firmei, categoric ala arata bine!!! Toate celelalte nu sunt bune! Stiu ce fel de om e, asa ca nu il contrazic. Prima data am zis ceva cu jumatate de gura, dar mi-am dat seama ca mai bine tac, ca nu rezolv nimic. Dimpotriva. Astazi discutia se repeta. Si atunci mi-am dat seama ca in Acum-ul in care eram eu si seful, temperatura era de minus 21,5 grade Celsius. Nici mai mult nici mai putin. Nu avea niciun rost sa ii explic lui sau oricui altcuiva, ca era alta temperatura. In fata noastra, termometrul arata fara niciun dubiu minus 21,5 grade. Eram in Acum.

Oare ceea ce ni se pare pe moment e Adevarul? Daca brusc simtim ceva, daca brusc suntem convinsi ca e Altfel, acesta e Adevarul acelui Acum? Poate ca da.

1 Februarie 2012 at 11:01 am 2 comentarii


Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 37 de urmăritori

Primele viorele din gradina mea! Vi le ofer!

Risipirea norilor…

Panseluta-minune

Rasarit

Carciumarese din gradina mea

Mar imbujorat in Moldova

Clăi de fân în Ardeal

Ianuarie 2012

Ghioceii lui 10 martie 2012

Pisica mea africana

Alo, am ajuns cu bine, dar ma simt cam straina!…

Crizantema

Invitatie de nerefuzat la o plimbare

Apus de soare la Tasnad

Prima mea floare de ceara

Buburuza

Orice drum duce undeva!