“Prinsă în meandrele iubirii”

Să manifești iubire e una și a iubi ca disperatul/disperata (a fi îndrăgostit) e altceva.

Disperarea de a iubi și de a fi iubit e nevoia care apare atunci când, dintr-un motiv sau altul, ai nevoie de o cârjă. Cea mai nevinovată nevoie e aceea că am fost învățați/educați/am preluat fără discernământ când eram copii această convingere, că iubirea aduce automat fericire și când o “găsești” (ți se pare că o găsești), crezi că ai dreptul să o bați în cuie lângă tine.

Astfel, în loc să îți vezi de viața ta, de darurile tale pe care ar trebui să le manifești, te transformi într-un paznic feroce al “iubirii”. Dar iubirea nu e cea pe care o simți când iubești pe cineva. Tu ești iubirea și acea persoană a trezit în tine iubirea. Asta nu înseamnă că trebuie să ții persoana lângă tine cu orice preț. Bucurați-vă de iubire și vedeți-vă de viață! O viață frumoasă trăită doar ochi în ochi rar se întâmplă. Și a copia ce fac alți oameni fericiți, nu îți aduce automat fericirea.

Din momentul când crezi că persoana trebuie ținută lângă tine, ai început să îngropi iubirea. Iubirea se va transforma în ceva de coșmar, dar puțini văd asta. De obicei dau vina pe “obiectul” iubirii.

Dați iubirii libertate. Fără libertate ei îi va seca izvorul. Coșmarul va fi cu atât mai urât, cu cât persoanele implicate sun mai puțin pregătite pentru viață.

Reclame