O călătorie cu peripeții ;)

7 Septembrie 2016 at 2:39 pm 1 comentariu

Într-o zi mi-am luat ceva bagaje și am plecat să îmi văd mama și locurile natale. Cu trenul. Așa cum e tradiția deja în România, în tren am urcat greu, nefiind peroane ca în occident. Dar sunt… per(s)oane! O tânără la vreo 25 de ani m-a ajutat, de cum m-a văzut că mă chinui să ridic un geamantan sus in tren. Era chiar tipa la care mă uitasem atent pe peron, neavând altceva de văzut pe peronul micului orășel. Ținută modernă, corp zvelt, înaltă. Nicio urmă de snobism, de fabricare a unei imagini false cu ajutorul machiajului sau hainelor. Dar cu toate astea, arăta super! Eu mi-am văzut de drum pe hol, căutând compartimentul. Ea rămăsese în urmă, probabil se oprise. Ajung aproape de celălalt capăt al vagonului unde mi-era locul. Nu, nu mă întrebați de ce n-am urcat pe la celălalt capăt!! Nu-mi aduceți aminte! 😦 Zona de cale ferată era în reabilitare(?) și abia am reușit să ajung la vagon!
 
În compartiment am găsit o domnișoară (hai să-i zicem așa… am un fleeer!!) și o doamnă la vreo 35 de ani care la un moment dat a vorbit la telefon cu, mai mult ca sigur, băiatul ei de vreo… 10-15 ani. Mi-am săltat bagajul sus, că nu era chiar așa de greu. Nu a trecut mult și în compartiment a venit și tânăra care m-a ajutat la urcare. Hmm, semne bune anul are!… Timpul a trecut repede la început, peisajele submontane captivându-ne atenția. La un moment dat a intrat un tânăr cu articole de papetărie și marochinărie. După cum bănuiți, oferta venea din partea unui tânăr cu deficiențe de auz. Atunci când a venit să și le ia înapoi, numai ce văd ca tânăra îi face semn că se bucură că îl vede, recunoscându-l. Începe între ei o discuție animată, la care am asistat cu tot dragul. Cum discuția se prelungea, mi-am aruncat încă o privire pe articolele de alături și mi-am ales un carnet cu spire și pix.
 
Nu mai știu în care stație s-a mai urcat cineva. Un domn la vreo 45 de ani, care a început să citească din două ziare. La început am stat cu geamurile închise, dar după ce a venit și domnul, a fost nevoie să deschidem geamul, deoarece eram cam mulți și aerul tindea să devină tot mai cald. Asta nu se mai poate face decât cu ajutorul conductorului! Când a plecat trenul și a venit să verifice noii pasageri, l-am rugat să deschidă geamul din compartiment. S-a format un curent foarte puternic de aer și domnișoara și tânăra care stăteau la geam colaborau ca să oprească aerul cu perdeluțele. După acel tânăr cu articolele sus-numite au mai venit doi. Nu s-au mai purtat discuții și nici n-am mai găsit ceva de cumpărat. La un moment dat unul din ei a lăsat articolele pe locul domnului care lipsea atunci. Când am băgat de seamă că s-a întors și cam dădea semne că s-ar așeza, am luat articolele și le-am pus lângă mine. Eu țineam două mici bagaje lângă mine, pe care le-am mutat sus. El s-a așezat, mulțumindu-mi. Între timp curentul de aer era tot mai stânjenitor și domnișoara a încercat să ridice puțin geamul cu ajutorul unui flacon de plastic de jumătate de litru. Bineînțeles că flaconul a cedat imediat. După circa un sfert de oră m-am căutat în geantă și am găsit o agrafă de siguranță. Cu ea, domnișoara a prins mai bine perdeluțele una de alta. Din fericire, după vreo jumătate de oră, să zicem, domnul a început să își ruleze foarte strâns cele două ziare. Bănuiala a fost corectă! S-a ridicat și a așezat sulul compact la geam, ridicându-l și reducând la un nivel acceptabil curentul de aer. Soluția a fost de lungă durată! Probabil și acum stătea acolo sulul de ziar, dacă nu ar fi venit conductorul spre seară să închidă geamul la cererea unui pasager. Dar astea sunt, evident, simple speculații.
 
         Când plictiseala a început să-și spună cuvântul, am vrut să stau la geam pe hol. Din păcate în partea noastră bătea soarele, așa că m-am orientat și m-am dus în celălalt vagon care era legat invers. Acolo nu bătea soarele pe hol. Era și un compartiment gol și m-am simțit relaxată. Din discuții reținusem că domnișoara urma să coboare la Pașcani… dacă nu mă înșel! Am urmărit de dincolo gările și m-am apropiat de coborâre când a oprit trenul la Pașcani. Au fost câteva persoane care au coborât. Domnișoara nu s-a uitat spre mine, așa că am urmărit totul discret. După ce au plecat toți, eu eram în tren, iar domnișoara era cu bagajul pe peron, încă nu plecase. Poate voia să plece când și-a ridicat ochii și m-a văzut că îi fac cu mâna. Mi-a zis Ciao! și ne-am despărțit după o călătorie fără peripeții!
 
Între timp domnul a coborât, chiar nu am reținut stația! Imediat după aceea au venit în compartiment un domn și o doamnă, dar nu erau împreună, deși așa mi se păruse la prima vedere. Știam că tânăra coboară în Iași ca mine. Ajunse la destinație, a început pregătirea bagajelor. Și eu, și ea, și ea, și el… La care eu am zis: “Toată lumea coboară?” Și tânăra mi-a răspuns: “Așa se pare!” Astfel s-a încheiat această parte a călătoriei mele.
 
Despre întoarcere, ce să vă spun? Știți bancul cu “câți polițiști pot schimba un bec?Ei, în varianta mea sună așa:“De câți bărbați are nevoie o femeie în tren?” Vă răspund eu! De trei! Unul să așeze bagajul sus, altul să îl coboare și altul să o ajute să coboare din tren. Eu n-aș fi vrut să pun bagajul sus, dar domnul a zis că îl urcă el. Eu l-am întrebat fără menajamente unde coboară! El mi-a spus că la Cluj, iar eu i-am zis că trebuia să mă asigur că are cine să mi-l coboare. Așa că geamantanul meu a călătorit totuși la lojă! Dar când am vrut să cobor, mai era un bărbat în compartiment și când m-am adresat primului să mă ajute, a sărit celălalt și a dat jos geamantanul. Primul avusese laptopul în brațe și de aceea a pierdut startul… Apoi am ajuns la momentul coborârii. Un bărbat care cobora și el, și-a aruncat covorul jos înainte să oprească trenul. I-am zis – păcat că nu pot face la fel!! Trenul a oprit și în loc de peron se căsca lângă tren ditamai prăpastia pe fundul căreia erau pietre mari, colțuroase. Noroc de bărbatul cu covorul! M-a ajutat să cobor, în timp ce eu rosteam rugăciunea potrivită! “Vă mulțumesc, domnilor ceferiști, că ajung teafără până jos… sau cel puțin așa sper… Gata! Uf!
Anunțuri

Entry filed under: Spiritualitate.

Reblogged Sunt un suflet

1 comentariu Add your own

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 40 de urmăritori

Primele viorele din gradina mea! Vi le ofer!

Risipirea norilor…

Panseluta-minune

Rasarit

Carciumarese din gradina mea

Mar imbujorat in Moldova

Clăi de fân în Ardeal

Ianuarie 2012

Ghioceii lui 10 martie 2012

Pisica mea africana

Alo, am ajuns cu bine, dar ma simt cam straina!…

Crizantema

Invitatie de nerefuzat la o plimbare

Apus de soare la Tasnad

Prima mea floare de ceara

Buburuza

Orice drum duce undeva!


%d blogeri au apreciat asta: